Timpul nu mai are rabdare…

Doar mie mi se pare sau timpul a inceput sa treaca extrem de repede? Daca inainte saptamanile mi se pareau lungi, monotone, si abia asteptam sa vina weekend-ul, acum parca totul e dat pe fast forward. Azi e luni, maine e marti, si pana reusesc sa ma dezmeticesc bine si sa pun lucrurile in ordine pe la serviciu, deja se face vineri. Ca o fi vorba de incalzire globala, ca s-o fi deplasat axa Pamantului din cauza cutremurelor din Japonia si Chile,  sau ca teoria rezonantei Schumann, conform careia ziua nu ar mai avea 24 de ore, ci 16, e adevarata, eu una cred ca timpul trece mult prea repede.

Au trecut deja 2 ani de cand sunt aici. Imi amintesc cu drag si dor de ultimele zile de facultate, de vara lui 2009, de venirea aici. Parca a fost ieri, insa nu, multe s-au schimbat de atunci. Cand am plecat din Romania, eram convinsa ca nu voi reusi sa fac nimic aici, si ca ma voi intoarce acasa. Dupa 2 ani, pot spune ca m-am inselat, si ca, pana la urma, a fost mai bine decat am crezut. Am avut norocul sa cunosc oameni intelegatori, de la care am invatat multe, si care mi-au acordat sansa sa lucrez intr-o firma si intr-un domeniu care ma pasioneaza din ce in ce mai mult- marketingul online (si uite ca scriu asta stiind ca nimeni de la firma nu poate intelege ce scriu 🙂 ) Am terminat masterul (a se citi inca o hartie care, pana la urma, nu imi foloseste la nimic, pentru ca toate materiile si cursurile din facultate nu au facut altceva decat sa prezinte  teorii pe care nu stiu daca voi ajunge vreodata sa le pun in practica) si …si acum, ce mai urmeaza? Dupa cum scriam pe Facebook zilele trecute, simt ca nu e suficient, ca la 24 de ani am atat de multa putere de a asimila lucruri noi incat e pacat sa ma opresc aici. Din nefericire, insa, masterele au aici preturi exorbitante, de la 8000 de euro in sus, suma pe care nu ma indur sa o platesc, chiar daca, teoretic, e vorba de viitorul meu. Acelasi lucru il pot spune si despre orice alt curs sau eveniment, toate au preturi mari, sunt evenimente de 2 zile la care poti asista contra sumei de 4-5 sute de euro. In conditiile in care salariile nu mai sunt ce au fost odata… mai astept, un an, doi, pana se mai aseaza lucrurile, anul asta va fi unul agitat, insa imi promit ca nu ma voi opri aici, pentru ca merit mai mult!

Trece timpul. Mai sunt doua saptamani din noiembrie, decembrie o sa treaca si mai repede (iuhuuu, ma duc acasa de sarbatori!) si vine si 2012. Astept cu nerabdare sfarsitul lumii, care se anunta a fi in decembrie 2012 (ma prinde casatorita, deci 🙂 ) De pe acum cred ca o sa fie un an interesant. Mai ales ca se presupune ca o sa fie ultimul din viata noastra, trebuie sa fie unul genial, nu?

 

 

Acum, serios, voua nu vi se pare ca timpul nu mai are rabdare?

 

 

Searching for the perfect moments

When a man marries a woman, they become one–the trouble starts when they try to decide which one (CROFT M. PENTZ, The Complete Book of Zingers)…

Nu e tocmai modalitatea potrivita pentru a incepe o poveste ce implica idei ca nunta, fericire si…viata in doi, nu? :-)) si totusi, citatul respectiv este destul de convingator si, cu siguranta, ne face sa ne gandim la pasul pe care unii il cred important, altii mai putin important, dar care, inevitabil, schimba viata oricarui om, transformandu-l  in ceva ce nu mai traieste doar pentru sine, ci pentru doi.

Casatoria. Un lucru la care fetele viseaza inca de mici. De care barbatii, de cele mai multe ori, fug- a se vedea videoclipul in care un pusti de 5 ani plange si se revolta pentru ca micuta Cristina ii spune ferm si convingator “I wanna marry you. Yes, I will”. Daca stau sa ma gandesc bine, am si eu putin din aceasta Cristina. Dupa ce am zis de multe ori “I wanna marry you”, am ajuns sa si aud celebra intrebare…si sa incep pregatirile pentru nunta care va avea loc pe 22 septembrie. Da, stiu, mai e mult pana atunci, insa, ca un bun organizator de evenimente ce imi place sa creed ca sunt, vreau sa stabilesc totul din timp, pentru a evita agitatia si nervii care apar atunci cand faci totul in graba. Deocamdata, am ales restaurantul unde va avea loc petrecerea, Regina Noptii Paulesti, un loc unde am petrecut momente extrem de placute de-a lungul timpului, formatia ce va asigura muzica si…cam atat. Mai e timp pentru mai mult, nu? 🙂 Un alt pas important pe care m-am hotarat sa il fac azi a fost sa merg sa probez o rochie de mireasa. Pentru ca niciodata nu am purtat nici macar rochie lunga, si atunci, trebuie sa fac pasi mici, pana la a ma convinge ca sunt frumoasa intr-o astfel de rochie. Supriza a fost una extrem de placuta. Nu credeam ca o rochie alba, lunga, poate veni atat de frumos pe un corp nu tocmai atletic ca al meu. Insa, de rochia din imaginea de mai jos m-am indragostit iremediabil…pasi mici, insa, pasi mici, mai am timp destul sa ma hotarasc exact asupra modelului.

Mi-ar fi placut sa am si o poza cu mine imbracata cu aceasta minunatie, insa, se pare ca singura modalitate ca cineva drag sa te vada inainte de a fi cumparat rochia e sa te insoteasca, pentru ca fotografii nu ai voie sa faci. Citez, “pentru ca lumina din cabina este proasta si atunci rochia nu se vede in toata splendoarea ei”.

Nu voi vorbi despre faptul ca am mers singura si ca, mai mult ca niciodata, am simtit lipsa atator persoane dragi, cum sunt mami, Mi, Oana…insa, promit ca in decembrie cand merg acasa o sa colind si magazinele de pe Lipscani in cautarea unei perfect little white dress!